Și s-a făcut mămăligă. Astfel a început nașterea unuia dintre cele mai iubite alimente ale întregii planete. Norii s-au încărcat cu mălai și curând a început să plouă cu porumb măcinat peste pământ. Mările s-au transformat în zeamă de mămăligă, uragane de mălai au cotropit numeroase orașe lăsând în urmă numai întinderi galbene, gata să fie preparate. Omenirea se transforma ușor, ușor într-un imens tuci gata să își amestece măruntaile într-un big-bang mămăligar. În timp ce foc și mămăligă se pogora din cer peste omenire, din adâncul norilor au apărut trei siluete înconjurate de aure luminoase în timp ce străbăteau văzduhul călare pe trei cai de mare gigantici. Cei trei s-au oprit dintr-o dată, îndreptându-și mâinile asupra Terrei cea cotropită de mămăligă. Ploaia de mălai s-a oprit pe dată, grație forțelor telekinetice fără margini ale celor trei zeități venite de niciunde. Pentru a consemna salvarea universului, cei trei zei au dat naștere acestui blog. Cinste mămăligii și celor care o stăpânesc! Doamnelor și domnilor, să-i dăm drumul așadar! Cu tuciul la înaintare!
Let there be mămăligă!
Posted by Bogdan Căpățînă at 13:08Friday, 24 December 2010
La început a fost cuvântul. Și cuvântul a fost de fapt trei: ”Să fie mămăligă!”
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment