Demult tare nu mi-am mai simtit buzele amare ca suflam in frunze de nuc...
Demult tare nu a mai venit tanti Oara la poarta sa ne aduca cas proaspat, alune-n poala si sa ma ia la ea pe tinda, sa stau printre caprele cu pureci si sa ma joc cu baietii ei muzguriti la gura.
Dupa ce am colindat lumea si am inhalat aer de Strainatate, gandul ma poarta tot spre acele meleaguri cu poteci batatorite de picioare ce nu se tem de munca sau de arsita pamantului roditor.Ma duce gandul la acele vremuri cand alergam desculta pe asfaltul ce mi se topea sub picioare mai ceva ca nisipul de pe malul Marii Nordului, ce imi fuge de sub talpi cand vine Valul. Valul acesta m-a dus departe de ulitele pavate sau nu ale copilariei, acoperite cu pamant prafos sau asfalt cu gropi prost carpite pe alocuri.
Cand ajungeam in fata casei lui Cadar, orfanul satului ,ma urcam sus pe o bucata mare de piatra si culegeam soc. Langa, era o cruce de lemn in paragina, cu o Marie indurerata purtand in brate un Prunc cu privirea lasata in jos . Imi faceam atunci o cruce mare in patru colturi , cu degetele-mi mici adunate ca pentru a apuca o scama de pe ''flanelul'' cu dragoste crosetat si bolboroseam niste cuvinte numai de mine si de El stiute. Dar rugaciunea a fost buna si asa drumurile mi-au ajuns departe, in acest Nord ploios. As da toata colectia mea de pietre de la garla si toate ambalajele pastrate de la bomboanele de pom de Craciun,numai ca sa mai vina si acum cineva care sa imi promita sa imi dea mie restul de bani sa imi cumpar de ei ''ceva dulce''. Asa cum facea bunicul cand ma trimitea sa cumpar un pachet de Carpati fara filtru...
Si de acei cativa banuti ruginii, sa nici nu stiu ce sa aleg mai intai.Ca Atunci, cand luam din Cooperativa in paragina suc plin cu chimicale ce imi lasa mustati verzi sau rosii,acadele lipicioase si halvite de un alb laptos . Langa bomboanele ''varsate'' se vindeau cuie si tarate iar ciocolatelele mici invelite in staniol ce le cumparam de la Marguta erau cele mai bune din lume...
Drumurile de aici sunt frumos pavate, fara gropi, dar ele nu au la capat niciun camin cultural, cu niciun leagan mare de lemn in care sa te dai. Nu mai fac socata in bidoane taiate pe jumatate si nisipoase, nu ma mai jos in ''caleasca'' si calul meu imaginar a uitat demult drumul spre casa.
Calul batran, calul ciut de-o ureche, sur, insetat,credincios stapanului sau, care se adapa dupa o zi de plug cu o galeata de apa ca si cum ar bea ambrozie.Calul ce a cazut dar s-a ridicat, purtandu-ma si pe mine pe spatele-i cocosat de munca, de plugul ce i-a intrat in carne, de biciul trosnit de mana ce la si mangaiat dar la si batut.
Iar coastele-i iesite in afara il fac Calul acela de tara,ce merge anevoie cu o potcoava lipsa, care rage a batranete, cum numai pe la Noi mai apuci sa vezi ...
Vreau in livada mea cu trifoi si lucerna si iarba ce nu trebuia calcata ca nu mai era terenul bun de cosit.Din cand in cand, as scoate greieri din adapostul lor pe varful unui pai rumenit de soare, m-as murdari de alb pe rochie de spoiala vreunui nuc batran, as canta la o frunza amara un cantec de dor de casa.
As vrea sa fac baie in tuci, sa spal frunze prefacandu-ma ca sunt rufe,sa am viata plina de felinare din dovleci care sa imi lumineze Calea si sa mai cred intr-o Marie ce statea candva indurerata pe o cruce, Demult.Stergarul rosu de deasupra capului ei, funda facut, sa imi stea streasina si calauza spre intr-acolo unde baciul mana talangile suieratoare spre curtile oamenilor gospodari cu picioare batatorite de tot felul de munci, cu maini ce au facut pamantul sa rodeasca, ce au facut graul sa caste ochii mari la soare si sa se inalte spre cer.
Sa gasesc calea inspre acolo unde fosnetul frunzelor din pluta cu pupaza canta Seara pe deal,sa merg cu grija prin iarba sa nu calc prin ''scuipatul-cucului'', sa alerg pe islaz si sa ma bucur ca trece trenul. Alergand, sa ii fac cu mana si sa sper sa nu ma ia cu el. Caci m-ar duce Departe:
Acolo unde poienile sunt verzi, dar nu ca verdele de acasa. Caci oricat de verde ar fi orice alt camp, niciun cuc nu stie sa cante mai bine cum stie cucul din poiata verde, de Acasa.
- I-auzi maica, a venit primavara de-a binelea, canta cucul in poiata!
Demult tare nu a mai venit tanti Oara la poarta sa ne aduca cas proaspat, alune-n poala si sa ma ia la ea pe tinda, sa stau printre caprele cu pureci si sa ma joc cu baietii ei muzguriti la gura.
Dupa ce am colindat lumea si am inhalat aer de Strainatate, gandul ma poarta tot spre acele meleaguri cu poteci batatorite de picioare ce nu se tem de munca sau de arsita pamantului roditor.Ma duce gandul la acele vremuri cand alergam desculta pe asfaltul ce mi se topea sub picioare mai ceva ca nisipul de pe malul Marii Nordului, ce imi fuge de sub talpi cand vine Valul. Valul acesta m-a dus departe de ulitele pavate sau nu ale copilariei, acoperite cu pamant prafos sau asfalt cu gropi prost carpite pe alocuri.
Cand ajungeam in fata casei lui Cadar, orfanul satului ,ma urcam sus pe o bucata mare de piatra si culegeam soc. Langa, era o cruce de lemn in paragina, cu o Marie indurerata purtand in brate un Prunc cu privirea lasata in jos . Imi faceam atunci o cruce mare in patru colturi , cu degetele-mi mici adunate ca pentru a apuca o scama de pe ''flanelul'' cu dragoste crosetat si bolboroseam niste cuvinte numai de mine si de El stiute. Dar rugaciunea a fost buna si asa drumurile mi-au ajuns departe, in acest Nord ploios. As da toata colectia mea de pietre de la garla si toate ambalajele pastrate de la bomboanele de pom de Craciun,numai ca sa mai vina si acum cineva care sa imi promita sa imi dea mie restul de bani sa imi cumpar de ei ''ceva dulce''. Asa cum facea bunicul cand ma trimitea sa cumpar un pachet de Carpati fara filtru...
Si de acei cativa banuti ruginii, sa nici nu stiu ce sa aleg mai intai.Ca Atunci, cand luam din Cooperativa in paragina suc plin cu chimicale ce imi lasa mustati verzi sau rosii,acadele lipicioase si halvite de un alb laptos . Langa bomboanele ''varsate'' se vindeau cuie si tarate iar ciocolatelele mici invelite in staniol ce le cumparam de la Marguta erau cele mai bune din lume...
Drumurile de aici sunt frumos pavate, fara gropi, dar ele nu au la capat niciun camin cultural, cu niciun leagan mare de lemn in care sa te dai. Nu mai fac socata in bidoane taiate pe jumatate si nisipoase, nu ma mai jos in ''caleasca'' si calul meu imaginar a uitat demult drumul spre casa.
Calul batran, calul ciut de-o ureche, sur, insetat,credincios stapanului sau, care se adapa dupa o zi de plug cu o galeata de apa ca si cum ar bea ambrozie.Calul ce a cazut dar s-a ridicat, purtandu-ma si pe mine pe spatele-i cocosat de munca, de plugul ce i-a intrat in carne, de biciul trosnit de mana ce la si mangaiat dar la si batut.
Iar coastele-i iesite in afara il fac Calul acela de tara,ce merge anevoie cu o potcoava lipsa, care rage a batranete, cum numai pe la Noi mai apuci sa vezi ...
Vreau in livada mea cu trifoi si lucerna si iarba ce nu trebuia calcata ca nu mai era terenul bun de cosit.Din cand in cand, as scoate greieri din adapostul lor pe varful unui pai rumenit de soare, m-as murdari de alb pe rochie de spoiala vreunui nuc batran, as canta la o frunza amara un cantec de dor de casa.
As vrea sa fac baie in tuci, sa spal frunze prefacandu-ma ca sunt rufe,sa am viata plina de felinare din dovleci care sa imi lumineze Calea si sa mai cred intr-o Marie ce statea candva indurerata pe o cruce, Demult.Stergarul rosu de deasupra capului ei, funda facut, sa imi stea streasina si calauza spre intr-acolo unde baciul mana talangile suieratoare spre curtile oamenilor gospodari cu picioare batatorite de tot felul de munci, cu maini ce au facut pamantul sa rodeasca, ce au facut graul sa caste ochii mari la soare si sa se inalte spre cer.
Sa gasesc calea inspre acolo unde fosnetul frunzelor din pluta cu pupaza canta Seara pe deal,sa merg cu grija prin iarba sa nu calc prin ''scuipatul-cucului'', sa alerg pe islaz si sa ma bucur ca trece trenul. Alergand, sa ii fac cu mana si sa sper sa nu ma ia cu el. Caci m-ar duce Departe:
Acolo unde poienile sunt verzi, dar nu ca verdele de acasa. Caci oricat de verde ar fi orice alt camp, niciun cuc nu stie sa cante mai bine cum stie cucul din poiata verde, de Acasa.
- I-auzi maica, a venit primavara de-a binelea, canta cucul in poiata!
0 comments:
Post a Comment