That's my daughter in the water...

Mama obisnuia sa imi intinda mana si sa ma ridice de jos atunci cand genunchii mei ce toti se asteptau a fi ai unui baiat- dupa puterea ce o aveam atunci cand impingeam cu indarjire in burta mamei , mai capatau inca o julitura. O julitura care trecea conform bunicii daca lasai cainele sa te linga pe rana.O taietura ce a fost descantata de buze dulci ce sarutau pielea sarata cu dragoste, dureri ce au facut maini iubitoare sa bata de-a lungul vremii tot mobilierul din casa in timp ce pe rand,cand mama, cand bunica, rosteau hotarat:’’ na,na,te bat eu ca mi-ai lovit fata!’’Si lacrimile erau sarate, dar le mancam si gustoase fiind, pe buze imi crestea un zambet mare. Fara rost sa spun ca durerea trecea cat as fi rostit ‘’trotineta’’. Si atunci venea bunicul…

Bunicul ma lua cu el la padure,imi arata ciuperci cu palarii otravitoare sau numai bune de fript.Mainile batatorite de povara unei vieti imi intindeau mure,cirese, fragi si uneori invataturi.Aratau spre cer la copaci seculari si imi spuneau: uite, copacul asta are de zece ori varsta ta.Si eu stiam ca iedera crescuta pe trunchiurile  lor crete le fura din energie,sugrumandu-i, lasandu-i fara vlaga si sorbindu-le toata seva.Si ca o eroina ,mainile mele mici smulgeau iedera si eliberau copacul intr-un simtamant de salvatoare a naturii.Iar povestea cu iedera o stiam tot de la bunicul…

Am scuipat la indemnul bunicii maioneze ca sa nu se taie,am tacut chitic in miez de noapte ca sa nu ma ia mosul si bage in sac. Am plans fara sa ma vada copiii ca eram aragaz-cu-patru-ochi dar am avut maini calde ce mi-au luat fata in palme spunandu-mi dupa sarutul de neinlocuit parintesc:’’ bine,bine,dar Betty cea Urata nu era printesa nimanui, dar tu esti!’’ Am avut de-a lungul vietii mai multi mentori .Pe langa acestia, au mai fost cei- care- au- aparut- la- momentul- potrivit. Pentru mine asa se clasifica oamenii importanti.

Cand lumea se masura in piscoturi, cand masa era gigant iar eu inca ma intrebam cum o fi sa locuiesti la etajul zece si cum se vede oare de acolo lumea- de la nivelul unui cap de om inalt de un metru si optzeci, oamenii au avut grija sa imi aminteasca de faptul ca mare o sa cresc,dar mica nu mai devin niciodata.Un om inalt era pentru mine ca un bloc inalt- nicio deosebire. Eu nu i-am ascultat si m-am incapatant sa cresc in timp ce ascultam Angela Similea la vechiul meu pick-up, Nea Marin interpretat de vocea lui Amza Pellea, Vivaldi Anotimpurile si muzica ciudata instrumentala galactica,de ''extraterestra'' cum obisnuiam sa ii spun.Din cand in cand, o voce calma ma intreba: ‘’stii ce instrument este acesta care se aude acum? Este un flaut,raspunsul venind din acelasi loc’’. Nu stiam eu pe atunci ca Flautul Fermecat este o opera al lui Mozart dar as fi putut recunoaste oricand acea voce…Iar acela era tata.

In timp ce cresteam, deschideam gura mare si ma faceam aeroport.Primeam intelegatoare  toate lingurile de supa ce zburau in aer si ajungeau la destinatie in gura-mi larg deschisa.Uneori erau elicoptere iar daca la lingura ce era ‘’pentru mama’’ dadeam din cap ca nu mai vreau, intotdeauna mai era loc pentru inca  o inghititura daca ‘’avionul’’ ce se pregatea de decolare era ‘’pentru tata’’.

Iar tata m-a urcat pentru prima oara in pod.Acolo am respirat aer prafuit de vreme, am stat cu nasul in vechituri si asa am inceput sa le iubesc.Tata imi punea in brate almanahuri literare si Anticipatia vechi iar eu le caram acasa unde era mama, care bineinteles se criza ca aducem toate ‘’gunoaiele’’. Noi stiam ca nu sunt gunoaie, si asa am invatat eu sa pretuiesc Cartea.Intotdeauna eu si tata am avut un pact al nostru,mereu eram pe cale de a initia o expeditie,de a face ceva de care mama nu trebuia sa stie,ne gandeam ce obiect am mai putea inventa de mare folos pentru omenire.Am fost detectivi secreti  sub acoperire iar capul meu ce mereu se vedea cand ma ascundeam dupa pat devenea invizibil. El se plimba rabdator ca un miop  prin casa ca sa imi dea  mie satisfactie,  cand intreba subit si  pierdut;''unde sa fie oare Daniela...?'' .De fiecare data in jocurile noastre el ceda, iar eu eram invingatoare...Eram mai puternica decat cel care imi indruma pasii in viata!

 Dupa ce am inhalat destul aer prafuit, m-am facut si mai mare. Iar dupa ce am descoperit ca lumea nu se vede cu nimic diferit de la ‘’etajul opt’’-echivalentul a unui metru saptezeci cat am eu, am invatat sa pretuiesc amintirile. Si asa nu am putut uita mana tatei ce arata cerul in vreme ce rostea soptit la o ureche mica ce mai avea inca multe de auzit:’’ vezi acela de langa Closca cu Pui este Carul Mare,uite-i coada ca de roaba, o vezi?’’. Si ii multumesc lui ca astfel mi-a facut cunostiinta cu Cerul.Am fost incurajata sa ma uit la tot si toate din jurul meu, sa iau ganganii in palmele-mi mici,sa privesc  fulgerele si sa nu imi cufund capul in perna atunci cand aud tunete. De ce ma mai mir uneori cum de  iubesc  asa de mult ploaia…?

Au fost oamenii care nu m-au pedepsit cand luam suficient la matematica, incurajandu-ma insa sa imi dezvolt latura artistica. Cine se ridica acum pe varfuri ca sa ajunga a patrunde cu privirea dincolo de perdelele trase de la ferestre? Aceea careia i s-a spus ca dincolo de orice geam,exista un suflet! Si ca dincolo de acei pereti, in fiecare loc unde se vede o luminita, se traieste o Viata. Si piscoturile s-au transformat in savarine pentru mine, dar pentru Ei toti inca incap in valiza in care obisnuiam sa ma bag, inca umblu prin casa cu perne in spate strigand: ‘’broasca testoasa, broasca testoasa…!’’Nu-i de mirare nici de ce imi plac atat de mult aceste micute fiinte.

Bunica saruta acum cu foc felicitarile ce i le trimit de la mii de kilometrii departare iar bunicul nu stie ca am douazeci de ani ( sau poate stie, dar nu vrea sa stie si se preface) si  ca acum mananc salata de fructe exotice, el ma asteapta Acasa sa imi intinda mana plina de invatauri si sa imi dea mure,zmeura si  fragi asa cum obisnuia  odinioara.  Mama nu concepe ca o sa am si eu copiii la randul meu dar tata, tata imi promite ca o sa ii invete multe lucruri, ca o sa  lase  miniaturile mele sa il traga de barba si o sa le puna pe genunchii juliti si linsi de caine almanahuri vechi.

A stat el singur intr-o seara in casuta-i de huma si nu stiu daca si-a adus aminte de momentul in care ma invata sa tin in mana greierasi ,dar a intins in lipsa bratelor ce nu ii sunt kilometrice un click pe internet si mi-a dedicat ‘’That’s my daughter in the water’’. Acum scriu pentru el si pentru toti-cei- care -au –stiut- sa- apara- la -momentul -potrivit.Pentru toti cei care au venit si au plecat, dar au lasat ceva. Cu sau fara stirea lor, au contribuit la cladirea unuia din cele ''opt etaje''.

Iubesc ploaia.Iubesc vechiturile. Sunt o viata de om in valoare de douazeci de ani.Sunt suma invataturilor, ma vad prin prisma oamenilor ce i-am cunoscut.Si sunt sigura ca toti de pana acum au aparut cu un scop, ca au sosit la momentul potrivit…

C. m-a invatat la unsprezece ani ce inseamna sa te bage pentru prima data in seama un baiat si m-a iertat chiar daca i-am dat cu o popica in cap sau l-am batut in iarna aceea cand toti copii construiau cazemate din zapada iar el purta  cojocelul acela de blana pufos.Primul martisor-ghiocel, primul mers pe bicicleta.El a fost primul ce m-a tinut timid de mana , pe dedesuptul unei perne ce ne despartea la trecerea dintre ani.In timp ce noi  ne prefaceam ca dormim,  parintii nostrii se uitau la noi ca la doi ingerasi. Pe cand noi traiam in micul rai cladit in interiorul pernei-bariera, altii mureau, unii se nasteau.Iar  noi nu stiam nimic din ce stim acum…

D. m-a invatat ca atunci cand vrei tu un lucru,nu vrea celalalt.Iar cand in sfarsit celalalt vrea, tu te-ai razgandit. Ca Roata Norocului nu este numai titlul uneia din cartile ‘’Ciresarii’’ si ca roata chiar se intoarce…

G. m-a invatat ce inseamna solidaritatea, S. ca iubirea nu are intotdeauna fata unei iubiri si ca atunci cand pierzi pe cineva, abia atunci incepi sa il pretuiesti.Asa se mai confirma inca o data faptul ca Roata lui Constantin Chirita inca se invarte…

In timp ce un D. m-a invatat ca sunt prea naiva uneori,  vorbele altuia inca imi rasuna in minte atunci cand imi pierd motivarea sa invat.Cuvintele lui au ramas emblematice pentru momentele in care vreau sa imi amintesc de ce anume ma aflu acum Aici,departe de Voi Toti.
O. imi aduce de fiecare data aminte ca pentru a imi indeplini visele trebuie sa fac tot ce imi sta in putere.Este exemplul meu de perseverenta. La fel ca si P. 

R. stie -si rade nebunesc  poate si acum, ca imi facea inima sa salte de bucurie atunci cand se uita la mine cu ochi mari si calzi de cucuvea, in timp ce se mira de cine stie ce nimicura.Optimismul nu are alta definitie pentru mine si daca vreau sa stiu ca totul o sa fie bine cand nimic nu merge,stiu unde sa ‘’sun’’. Stim ca o sa avem cei mai cei barbati-e clar, ori R.e homosexual ori  este cineva care stie ca inteligenta sexului masculin nu este suficienta pana la cer si inapoi daca trebuie sa satisfaci anumite specimene ca Noi,ca pe o rochie alba patata cu vin poti sa nu mai dai doi bani si ca noptile impreuna nu se dorm .

I am a daughter, a nephew,a lover, a friend, just a girl, a sister and in some special cases a sister-in-law.Sunt tot ceea ce am fost pana acum celor din jur si Doamne, cate o sa mai vina! O sa cresc si mai mare si oamenii din jur o sa puna o pietricica la asta.Sau o piatra mai mare.Sau o caramida.Unii au pus un boltar.Altii…un intreg etaj .Le multumesc tuturor dar sincer vorbind, nu vreau sa cresc mai mare de un metru saptezeci si cinci si in plus de asta…ma sperie inaltimea si blocurile mai mari de zece etaje.

M. m-a invatat ca uneori trebuie sa fii mai mult atent la propria persoana decat la ceilalti.Ca mai intai de toate trebuie sa urmaresti evolutia ta, sa faci totul pentru ca Tu sa ajungi acolo unde iti doresti.Ca in unele cazuri trebuie sa traiesti mai mult fara sa acorzi atata atentie nevoilor altora.Cu siguranta si eu am pus ceva, macar o farama de nisip…

De toti acesti oameni sunt departe acum.Sunt sigura ca pe toti o sa ii revad intr-o zi.Au stiut cand sa apara. Unii nu o sa plece niciodata nicaieri.Am daramat si construit reciproc.Dupa caz, le-am fost sau inca sunt  fiica,nepoata, iubita,prietena,o simpla fata, sora sau sora vitrega.

Acum scriu pentru toti cei care nu au parut inca: A. , B. , C. , D., E. , F. G. , H. I., J. , K. , L. M., N. , O. , P. , Q, R., S. T., U., V., X., Y., W., Z… va multumesc .

That’s my daughter in the water…

‘’everything she owns I bought her

everything she knows I taught her.

every time she fell I caught her.

Every time she blinks

she strikes somebody blind.

Everything she thinks

blows her tiny mind.

That's my daughter in the water,

who'd have ever thought her?

Who'd have ever thought? ‘’